De la modelul Code 11.59 al celor de la Audemar Piguet la Hermès Arceau L’Heure De La Lune, showul anual de la Geneva a fost gazda unor impresionante creaţii ale producătorilor de ceasuri de lux. Cea de-a 29-a ediţie a Salonului Internaţional de Haute Horlogerie a dat startul trendurilor din acest an, iar 11 dintre ele ne-au atras atenţia în mod deosebit.

Code 11.59 de la Audemar Piguet
Una dintre creaţiile cele mai apreciate de la SIHH este modelul Code 11.59 de la Audemar Piguet. O serie foarte aşteptată, datorită promovării de înaintea lansării în cadrul salonului. Code 11.59 a atras prin atenţia la detalii, prin caracteristicele ce trebuie descoperite şi apreciate. Până în prezent, această colecţie este cea mai mare prezentată de Audemar Piguet într-un singur eveniment – 13 modelele. Cel mai apreciat model al acestei serii este Perpetual Calendar, nu doar prin sistemul de excepţie, cât şi prin designul ce îi conferă un sentiment visător.

Vacheron Constantin Twin Beat
Cei de la Vacheron Constantin s-au prezentat în cadrul salonului cu o modalitate inedită de prelungire a rezervei de putere – o frecvenţă mai mare înseamnă putere mai multă. Noul model Traditionnelle Twin Beat Perpetual Calendar oferă opţiunea de a rula în două frecvenţe – 5 sau 1,2 hertz. Toate funcţiile pot rula timp de 4 zile la o frecvenţă de 5 hertz, dar când nu este folosit, ceasul poate fi programat pe frecvenţa de 1,2 hertz, extinzând rezerva de putere până la 60 de zile. Acest lucru este posibil datorită celor două oscilatoare puse în mişcare de o singură sursă de alimentare.

A. Lange & Söhne Zeitwerk Date
A. Lange & Sohne a lansat, cu ocazia aniversării a 10 ani de la realizarea ceasului mecanic-digital Zeitwerk, modelul cu afişaj al datei, în jurul cadranului. Rezerva de putere este indicată în dreptul orei 12, iar secundarul în dreptul orei 6.

IWC Pilot Spitfire
Chiar dacă nu sunt la prima colaborare, IWC şi Spitfire au semnat în mod oficial un parteneriat, oferind două interpretări distincte în seria Pilot, carcase din oţel inoxidabil, cadran negru şi curea verde NATO. De asemenea, IWC reintroduce calibrul UTC Spitfire Edition MJ271 într-o ediţie limitată de 271 exemplare prezentate în carcase din bronz şi cadran verde măsliniu.

Hermès Arceau L’Heure De La Lune
Noua creaţie de la Hermès este impresionantă, îmbinând clasicul şi complexitatea mecanismului. Ora şi data sunt indicate prin două subcadrane rotative ce parcurg o rotaţie completă în 59 de zile. Designul propus de Hermès oferă o reprezentare extraordinar de creativă a lunii şi a fazelor sale, indicând şi emisfera nordică, cât şi pe cea sudică.

Jaeger-LeCoultre Master Grande Tradition Gyrotourbillon Westminster Perpetual Calendar
Pe cât este de complexă denumirea, cu atât mai complex şi mecanismul. În Grande Tradition au fost îmbinate trei funcţionalitaţi incredibil de complexe, iar funcţia de croazieră şi cea de gyrotourbillon sunt prezente pentru prima dată în acelaşi mecasnim. Toate funcţiile au fost posibile într-un sistem care să încapă într-o carcasă cu diametrul de 43 mm şi o grosime de 14,08 mm. Au fost realizate doar 18 exemplare, fiecare în carcase din aur alb.

Piaget Polo
Un punct forte al unui cadran mare este faptul că se pot pune mai multe diamante. Acest lucru au făcut şi cei de la Piaget cu modelul Polo din acest an. Producătorul a realizat două versiuni, una cu diamante şi alta cu… mult mai multe diamante. Ambele versiuni sunt în carcase din aur roşu, cu diametru de 42 mm.

Panerai Submersible Chrono Guillaume Néry Edition
Panerai a anunţat că modelul Submersible va fi o colecţie independentă de seria Luminor, chiar dacă iniţial a fost considerată aşa. Pentru a marca începutul unei noi colecţii, Panerai a dedicat trei modele unicat aventurilor subacvatice. Modelul Submersible Chrono Guillaume Néry Edition, în carcasă din titanium DLC negru şi cadran în nuanţele apelor din Polinezia, are o rezervă de putere de 72 de ore şi rezistă până la 300 de metri adâncime.

Excalibur One-Off
Roger Dubois a extins colaborarea cu Lamborghini, lansând modelul Excalibur One-off, inspirat de Lamborghini SC18 Alston, mai ales prin designul cadranului şi al carcasei, dar şi prin forma în V a flying toubillon ce pare a fi motorul de pe Alston. Interesant este faptul că logoul Lamborghini nu apare pe aceste ceasuri, dar a fost o decizie asumată a celor de la Panerai, adoptând un co-branding mai creativ, decât aplicarea clasică.

Montblanc Heritage Pulsograph
Modelul Heritage Pulsograph de la Montblanc are un calibru Minerva, într-o carcasă din oţel inoxidabil şi diamteru de 40 mm. Montblanc Pulsograph deţine funcţia de măsurare a pulsului, dar este şi cronograf, inspirat din modelul istoric Minerva Monopusher Chronograph 13.20. Mecanismul a fost inventat în anul 1920 şi a fost utilizat din nou în ultimii ani în diverse modele Montblanc.

Cartier Santos de Cartier Skeleton Noctambule
Cartier adaugă un nou model colecţiei Santos, colecţie lansată anul trecut pe vremea aceasta. Noul model este de fapt versiunea schelet, în versiune „all-black”, faţă de celelalte variante disponibile, în funcţie de materialul carcasei: oţel inoxidabil, aur sau aur roşu.